Povestea Noastră
Ocazia de a fi la locul potrivit, în momentul potrivit…
Locul – Palatul Parlamentului
Momentul – o seară din 2016
Am fost invitați să participăm la Balul Vienez, Adi ca dansator profesionist, eu ca amatoare pasionată de dans. Ne pomenisem într-o poveste, într-un castel, cu o mulțime de oameni frumoși, eleganți, manierați, îmbrăcați în costume și rochii de bal, radiind visul fericirii în timp și spațiu. Fermecată de melodie și ritmul dansului, la un moment dat am simțit o scânteie provenită din doi ochi frumoși căprui, o scânteie adresată ochilor mei. O privire care face tăcerea elocventă. Decisă să acord mai multă atenție dansului, încercam să evit acei ochi emoționanți.
Miezul nopții a marcat atât sfârșitul balului, cât și începutul zilei mele de naștere. Fiind echipată cu dulciuri, treceam emoționată și timidă prin fața dansatorilor servindu-i, când m-am simțit iarăși pătrunsă de aceiași ochi arzători. Posesorul lor, care se balansa relaxat pe un scaun, a servit o ciocolată și, cu un zâmbet de expert, m-a întrebat ce vârstă împlinesc. Când am răspuns „16”, scaunul lui a cedat și el s-a pomenit căzut jos. Primul băiat căzut la picioarele mele!!! Fie și din întâmplare!!! De ziua mea!!! Să fie un semn? M-a emoționat atât căderea, cât și acea privire fixă, promitătoare de urmări. Și a avut urmări… nu am mai putut uita nici ochii lui, nici privirea. Iubim cu inimile, dar ne îndrăgostim cu ochii, ochii cu poveștile lor nescrise.
Oamenii ce nu și-au terminat povestea se vor întâlni cândva, undeva…
Iar fiindcă lui Cupidon îi place să se joace cu emoțiile noastre, peste doi ani ne-a aranjat o întâlnire „întâmplătoare” la o petrecere. Acea revedere plină de emoție ne-a făcut să realizăm că suntem gata să începem ceva nou împreună, fără să știm exact ce ne așteaptă. Timpul însă nu era de partea noastră – doar două luni ne mai rămâneau, urmând să plecăm la studii în țări diferite. Făceam orice, doar ca să fim alături. Încercam să nu pierdem nimic din cele ce se petreceau în jurul nostru și cu noi înșine. Nu știam unde duce drumul care se deschisese în fața noastră, dar ținându-ne de mână, ne simțeam bine și în siguranță.Venise și timpul să pornim pe drumuri diferite, eu spre Anglia, el spre Suedia…
Viața îi desparte pe oameni doar pentru ca amândoi să înțeleagă cât de importanți sunt unul pentru altul.
Singurătatea s-a dovedit dureroasă, iar dorul chinuitor ne-a întărit hotărârea de a nu lăsa praful să se aștearnă peste visele noastre. Astfel, prima vizită în Suedia a fost o explozie de sentimente și, îmbrățișați, am rostit aproape concomitent primul „te iubesc”, spus atât de sincer și rapid, de parcă ne gonea timpul din urmă. Ne priveam și ne reflectam unul în ochii celuilalt, simțind farmecul revederii.
Poate că pentru lume ești doar o singură persoană, dar pentru o anumită persoană ești întreaga lume.
Deoarece doar călătoriile ne mai puteau ține împreună, am devenit mari turiști. Am explorat țări și locuri pline de istorie, am vizitat galerii de artă și am pășit pe urmele marilor iubiri, acolo unde Paris și Elena, Romeo și Julieta, Tristan și Isolda și-au trăit poveștile. Privirea noastră asupra lumii s-a schimbat, căci am înțeles că nu frumusețea ne face să iubim, ci iubirea ne ajută să vedem frumusețea. Hoinărind prin lume, ne clădeam viitorul, îmbogățind trecutul cu amintiri și emoții, iar piedicile întâlnite pe drum le-am transformat în trepte ce duceau către templul iubirii noastre.
Adevărata călătorie nu este despre destinații, ci despre ceea ce construim împreună de-a lungul drumului.
Pașii ne-au adus în fața Templului Taj Mahal, monumentul iubirii sacre, în fața căruia am mărturisit iubirea, primind în dar inelul de logodnă, ca dovadă a unui nou început în doi. Și, deoarece o poveste de iubire nu are final,
VA URMA…
Noi ne luăm o pauză de creație, fiind preocupați de pregătirea următorului capitol – „Nunta” – prefața la viața de familie, în care nu vom participa doar noi doi, ci se vor alătura și cei care vor să se bucure alături de noi de contopirea poveștilor noastre.